0item(s)

Nu aveţi nici un produs în coşul de cumpărături

Product was successfully added to your shopping cart.

Radu VrastiRadu Vrasti

Radu Vrasti este doctor în medicină și are peste 15 ani de activitate de cercetare în proiecte internaționale sub egida Organizației Mondiale a Sănătății și în agenții sau universități din SUA, Suedia, Olanda, Austria și Ungaria.

Are o bogată experiență clinică de consiliere și intervenție și este autorul cărților Depresii – noi perspectiveReglarea emoțională și Ajută-te singur în caz de atac de panică. A absolvit Facultatea de medicină generală din București, în 1963. Este medic specialist psihiatru din 1981 și medic primar psihiatru din 1992. În perioada 1990-1999 a fost Director medical al Spitalului de psihiatrie şi măsuri de siguranţă Jebel, Timiş. În 1998 a devenit doctor în medicină. În perioada 1991-2002 a fost investigator principal al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Geneva. Este laureat al premiului internaţional „The 1997 International Travel Award of World Health Organization/National Institute of Drug Abuse/College of Drug Dependence, USA”. Între 2006 și 2013 a fost Specialist la The Crisis Intervention Program, Statford General Hospital, Huron-Perth Healthcare Alliance, Ontario, Canada, iar din 2007 până în prezent se dedică practicii private în Canada şi România.

Radu Vrasti

Seteaza descrescator

   

3 Articol(e)

Seteaza descrescator

   

3 Articol(e)